Pompierii din Mehedinți au fost solicitați, sâmbătă, pentru deblocarea unei fetițe de de 9 luni, dintr-un autoturism, aflat în parcarea unui centru comercial din municipiul Drobeta Turnu Severin.
Chiar mama copilului a solicitat ajutorul, la 112, care le-a explicat salvatorilor că portiera autoturismului s-a închis, iar cheile autoturismului au rămas în interior.
Pompierii au intervenit de urgență și au eliberat fetița, care nu a necesitat îngrijiri medicale.